joi, 18 februarie 2010

Carusel


Ne simţim captivi,aici,în lumea noastră.
Rămânem fără aer,şi ştim că totul poate fi diferit,că noi,oamenii,avem nevoie de o schimbare,dar nimeni nu ia atitudine.
Lăsăm lumea asta să se duca de râpă.
Noi inşine suntem martorii distrugerii noastre ca persoane.
Acum orgoliul personal e mai presus de orice,şi,exact cum se spune:Scopul scuză mijloacele.
Ei bine,eu nu sunt de acord.
Încă mai cred că există oameni care au măcar un strop de bunatate în ei şi pe care nu îi interesează doar propria persoană.
Acele persoane,mai speciale,diferite de toată mulţimea au puterea sa schimbe ceva.
Generaţia de mâine are şansa asta,care cred eu că nu ar trebui să se piarda fară sens.
Egoismul nu are margini,şi de aceea uneori ne simţim excluşi din propria lume.
O lume cu atâtea principii eronate în care nu îţi poţi spune părerea,pentru că nimeni nu va ezita vreun moment să te judece penru ceea ce eşti.
Lumea e un carusel gigantic care se tot învârte haotic cu noi.
Nu putem să coborâm,sau cel puţin,eu consider că nu ar trebui să coborâm din el,şi chiar dacă ne dorim asta,chiar dacă simţim că nu mai putem să rezistăm nici măcar o secunda în ritmul lui alarmant,găsim întodeauna în noi puterea să luptam în continuare pentru ceea ce ne dorim cu adevarăt.

Lumea nu e perfectă,şi nu va fi niciodată,dar merită măcar să încercăm să schimbam sensul caruselului şi să nu lăsăm totul să devina doar o amintire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu